Decizia CCR nr. 90/2023Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 02.03.2023
- Dosarul
- 836/93/2017
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă exigențele unui proces echitabil, statuate în art. 21 alin. (1) -(3) din Constituție, întrucât prin aplicarea mutatis mutandis a ipotezei procedurii de control de legalitate a emiterii actului administrativ unilateral, respectiv extinderea acesteia asupra efectelor civile ale drepturilor și obligațiilor corelative ce iau naștere în baza contractelor administrative, se ajunge la următoarele efecte neconstituționale: (i) imposibilitatea realizării procedurii plângerii prealabile după expirarea termenului de 6 luni, calculat de la data încălcării obligației, deși dreptul material la acțiune aferent obligației încălcate nu este prescris, iar în unele cazuri nici măcar nu a început să curgă; (ii) imposibilitatea formulării acțiunii în contencios administrativ după expirarea termenului de 6 luni de la încheierea procesului-verbal de conciliere/efectuarea procedurii prealabile (maximum 6 luni de la încălcarea obligației), deși dreptul material la acțiune aferent obligației încălcate nu este prescris, iar în unele cazuri nici nu a început să curgă; (iii) limitarea excesivă devine și mai evidentă, prin reglementarea termenului de un an de decădere pentru sesizarea instanței judecătorești [prin art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004], termen calculat de la data procesului-verbal de conciliere [maximum 6 luni de la încălcarea obligației contractuale]. De asemenea, se susține că textele de lege criticate au un caracter echivoc, ambiguu și lipsit de claritate, aspect ce contravine exigențelor referitoare la calitatea legii, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.