Decizia CCR nr. 616/2022Punctul 23

23. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la art. 77 alin. (2) teza introductivă și la art. 83 se susține, în esență, că „măsura expulzării“ dispusă de Inspectoratul General pentru Imigrări este neconstituțională, dat fiind faptul că intră în competența unui organ administrativ, iar nu a instanței judecătorești, în cadrul unei proceduri contradictorii. Or, analizând dispozițiile legale incidente, Curtea reține că măsura revocării dreptului de ședere, urmată de returnare, reglementată de textele de lege criticate, este dispusă de un organ administrativ, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale de ședere pe teritoriul României, și nu se confundă cu expulzarea, definită în mod expres la art. 2 lit. v^1) din actul normativ criticat ca fiind punerea în executare a pedepselor accesorii, respectiv complementare de interzicere a exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, aplicate potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Dimpotrivă, ipoteza normativă a textului de lege criticat are în vedere o măsură administrativă, dispusă ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale de ședere pe teritoriul României. În acest sens, referitor la dispozițiile generale privind șederea străinilor, art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 stabilește regula generală potrivit căreia străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere, regulă ce exprimă condiția legalității șederii străinilor în țara noastră. Așadar, consecința concretă a încălcării regulii generale stabilite la art. 11 alin. (1) este reprezentată de decizia de returnare, fiind firesc ca străinul ce nu mai îndeplinește condițiile legale de ședere să fie obligat să părăsească teritoriul României. ...