Decizia CCR nr. 590/2022Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.11.2022 · dosar 1.915/3/2017
Punctul 12
12. Examinând actul de sesizare a Curții Constituționale și dosarul cauzei, se constată, față de situația de fapt, că autoarea excepției a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 291 din Codul penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Instanța de fond a schimbat încadrarea juridică în două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 291 din Codul penal cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Pentru una dintre infracțiuni, instanța a dispus condamnarea, iar pentru cealaltă infracțiune, inculpata a fost achitată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât procurorul, cât și inculpata, aceasta din urmă invocând, în motivarea apelului formulat, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală. Prin același act de sesizare a Curții Constituționale, instanța a respins, ca nefondate, apelurile formulate. ...
Sursa oficială ↗