Decizia CCR nr. 524/2022Punctul 85
Punctul 85
85. Prin urmare, Curtea reține că, referitor la celelalte aspecte privind atât procedura de desemnare a candidaților, cât și procedura de alegere a membrilor CSM, Parlamentul, în virtutea rolului său constituțional, consacrat de art. 61 alin. (1) din Constituție, de autoritate legiuitoare a țării, este liber să aprecieze asupra oportunității sistemului de alegere și de vot în adunările generale ale judecătorilor sau ale procurorilor, fără ca prin aceasta să aducă atingere dispozițiilor constituționale. Astfel, eliminarea soluției legislative privind organizarea turului doi al alegerilor la care participau judecătorii și procurorii clasați pe primele locuri, soluție legislativă cuprinsă de actuala Lege nr. 317/2004, nu are ca efect încălcarea prevederilor constituționale ale art. 133. De asemenea, soluția legislativă potrivit căreia este ales magistratul care întrunește cel mai mare număr de voturi (iar nu cel care întrunește votul majorității), precum și soluția legislativă potrivit căreia, în cazul în care au fost votate mai puține sau mai multe persoane, votul este nul, magistrații fiind, astfel, obligați să voteze exact numărul de membri ai CSM, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care intră în marja sa de apreciere, fără a contraveni dispozițiilor sau principiilor constituționale. Având în vedere că, potrivit prevederilor legii criticate, judecătorii sau procurorii membri ai CSM sunt aleși în adunările generale ale judecătorilor sau, după caz, ale procurorilor și că, potrivit art. 14 alin. (1) din legea criticată, în procedura de desemnare a candidaților și de alegere a membrilor CSM, ca regulă, adunările generale sunt legal constituite în prezența majorității judecătorilor sau, după caz, a procurorilor în funcție, Curtea constată că este respectată cerința constituțională cuprinsă de art. 133 alin. (2) lit. a) privind alegerea membrilor CSM. De altfel, procedura descrisă de legea criticată se aplică pentru viitor. În concluzie, criticile privind neconstituționalitatea procedurii de alegere a membrilor CSM, prin raportare la art. 133 din Constituție, sunt neîntemeiate. ...
Sursa oficială ↗