Decizia CCR nr. 506/2022Punctul 4

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât nu menționează care este actul de inculpare prevăzut de lege și nu face trimitere la vreo altă dispoziție conexă din Codul de procedură penală. Art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală reglementează „un act de inculpare“ (la singular, iar nu la plural), inducând ideea că, în materie penală, există un singur act de inculpare. În aceste condiții, subliniază că legiuitorul nu a avut în niciun caz în vedere mai multe acte de inculpare. Susține că, în lumina prevederilor noului Cod de procedură penală, singurul act de inculpare este ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, care a devenit cel mai elaborat act de urmărire penală, rechizitoriul fiind doar un act de sesizare a instanței de judecată, conform art. 329 din Codul de procedură penală. În acest act de sesizare a instanței trebuie să fie transpusă întocmai ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, așa cum reiese din prevederile art. 328 din Codul de procedură penală. Susține astfel că, în toate cazurile, instanța de judecată nu mai judecă un rechizitoriu (identic reglementării procesual penale anterioare), ci doar un act de inculpare, respectiv ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, iar în rechizitoriu nu pot fi reținute, pentru prima dată, aspecte care nu au fost reținute în actul de inculpare. Apreciază că această modificare legislativă este strâns legată de prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât oferă persoanei acuzate dreptul de a se apăra eficient cu privire la acuzația formulată în cursul urmăririi penale, raportat la toate piesele dosarului, la elementele probatorii reținute în acest act de inculpare. Susține că, ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale, persoana cercetată dobândește calitatea de inculpat, având drepturi ce trebuie asigurate de către organele de urmărire penală în mod corelativ față de persoana cercetată. Arată că, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală, care este de imediată aplicare în baza principiului tempus regit actum. Or, noua lege procesual penală nu conține o dispoziție expresă care să transforme învinuitul în suspect, în vreme ce vechiul inculpat devine automat noul inculpat „pe noua procedură penală“. Cu referire la această situație solicită să se constate că, în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, nu au fost emise ordonanțe/acte procesuale prin care să fie dobândită calitatea procesuală de suspect, respectiv de inculpat, în ordinea lor cronologică, firească. Față de aceste aspecte apreciază că „interpretarea la care apelează procurorul de caz este neconstituțională“ pentru că acesta își poate alege forma de emitere a actului de inculpare în temeiul dispozițiilor neclare ale art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală. Arată că în cauza penală în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate au fost întocmite doar ordonanțe de schimbare a încadrării juridice prin care au fost translatate calități procesuale, fără o dispoziție expresă în acest sens, aspect care conduce la concluzia că pot exista mai multe acte de inculpare, ca formă și ca fond. Susține astfel că noțiunea de act singular de inculpare este nesocotită din cauza lipsei de precizie a textului de lege criticat. ...