Decizia CCR nr. 269/2022Punctul 25

25. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind legalitatea, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, secretul corespondenței, dreptul la muncă, dreptul de proprietate privată, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, înfăptuirea justiției, statutul judecătorilor, folosirea căilor de atac, rolul Ministerului Public, statutul procurorilor, legalitatea incriminării și a pedepsei, dreptul la un recurs efectiv și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât nu permit exercitarea unei căi ordinare de atac - apel sau contestație - împotriva soluțiilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) , alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a) , b) și d) și alin. (7^1) din Codul de procedură penală. În acest sens menționează că, potrivit principiului proporționalității, orice măsură luată trebuie să fie: adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului; necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului; și proporțională - să existe un just echilibru între interesele aflate în concurs, pentru ca măsura să fie corespunzătoare scopului urmărit. Astfel, trebuie stabilit, mai întâi, scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată și dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporționalitate se poate raporta doar la un scop legitim (Decizia Curții Constituționale nr. 462 din 17 septembrie 2014). Arată că scopul soluției legislative criticate este acela de a asigura celeritatea în rezolvarea cauzelor penale, pentru a nu mai prelungi timpul de soluționare cu durata unei eventuale căi de atac. Consideră că instituirea caracterului definitiv al încheierii de respingere a plângerii nu este o măsură adecvată pentru asigurarea celerității, având în vedere că procedura sumară a controlului judecătoresc este, de regulă, una accelerată, comparativ cu faza de urmărire penală. În ceea ce privește caracterul necesar, susțin că, pentru realizarea scopului arătat, legiuitorul putea proceda la adoptarea de măsuri mai puțin intruzive decât cea criticată, precum fixarea unui termen de soluționare, limitarea obiectului de analiză și a mijloacelor de probă ce pot fi administrate etc. De asemenea, consideră că măsura reglementată nu este proporțională cu scopul legitim urmărit, din perspectiva relației existente între interesul general și cel individual. Astfel, dispozițiile de lege criticate creează un dezechilibru între interese concurente, și anume între interesul general al statului de a asigura celeritatea procedurii și interesul particularilor de a avea acces inclusiv la o cale de atac. Subliniază că prin consacrarea caracterului definitiv al hotărârii pronunțate cu privire la plângerea împotriva soluției de clasare este eliminată calea de atac în această materie. ...