Decizia CCR nr. 221/2022Punctul 18

18. Cu privire la cuprinsul normativ intrinsec al reglementării criticate, se susține că dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care impun o taxă de timbru de 1%, respectiv 2% din valoarea estimată a contractului de achiziție publică pentru orice cerere privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, pentru cereri privind anularea sau nulitatea contractelor de achiziție publică, precum și pentru cereri care decurg din executarea contractelor administrative, sunt neconstituționale prin raportare la art. 21 coroborat cu art. 53 din Constituție, întrucât dispoziția criticată din Legea nr. 101/2016 îngrădește exercitarea dreptului de acces liber la justiție, fără ca această restrângere să fie justificată. Astfel, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 fixează o taxă de timbru cu un cuantum excesiv, raportată la valoarea contractului de achiziție publică, indiferent de obiectul cererii care derivă din contract, legiuitorul, în mod eronat, raportând taxa de timbru la valoarea contractului, și nu la valoarea cererii. Se arată că, deși restrângerea accesului la justiție prin impunerea unor taxe de timbru în cuantum rezonabil este o restrângere proporțională a dreptului de acces liber la justiție, totuși, această restrângere nu este proporțională având în vedere că taxa de timbru are un cuantum excesiv prin raportare la scopul urmărit, și anume plata serviciului prestat de instanțele judecătorești. În acest context, apreciază că dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 contravin și art. 1 alin. (5) din Constituția României, prin raportare la principiul predictibilității și clarității legii, deoarece nu reglementează cu claritate și în mod previzibil care este mecanismul de calcul al taxei de timbru, în sensul că nu stabilesc cu exactitate care este suma asupra căreia se va aplica procentul de 1%, respectiv de 2%. ...