Decizia CCR nr. 105/2022Punctul 19

19. Cu privire la dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 143 din Codul de procedură penală, ale art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992, autorul excepției invocă atât prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) , (4) și (5) , ale art. 20 alin. (2) , ale art. 21 alin. (3) , ale art. 24 și ale art. 131 alin. (3) , cât și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea constată însă că autorul nu motivează, în concret, pretinsa contrarietate cu prevederile constituționale și convenționale invocate a normelor referitoare la procedura de consemnare a activităților de supraveghere tehnică din legea procesual penală în vigoare, a dispozițiilor din legea procesual penală anterioară care stabilesc că mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal și a celor din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, care reglementează raporturile de colaborare dintre Serviciul Român de Informații și alte instituții. Cu toate că materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia, critica de neconstituționalitate formulată de autor cu privire la relația de contrarietate existentă între celelalte texte de lege, ce fac obiect al excepției de neconstituționalitate, și textele de referință pretins încălcate nu se poate extinde și cu privire la normele menționate anterior. Așa încât indicarea temeiurilor constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autorul excepției cu privire la dispozițiile precitate (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.»“ (a se vedea, în același sens, și Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008). În consecință, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) și ale art. 143 din Codul de procedură penală, ale art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 și ale art. 14 din Legea nr. 14/1992. ...