Decizia CCR nr. 102/2022Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale și pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, reține că, dacă împotriva unei persoane s-au desfășurat proceduri într-o cauză penală, deși aceasta nu a dobândit calitatea de suspect potrivit art. 305 din Codul de procedură penală, însă, în mod substanțial, ea are calitatea de acuzat de facto, în sensul autonom al acestei noțiuni, astfel cum a fost stabilit în jurisprudența instanței de la Strasbourg, această persoană trebuie să beneficieze de toate drepturile și garanțiile ce rezultă din calitatea menționată. Susține că textul criticat contravine atât dispozițiilor art. 16 și ale art. 21 alin. (1) și (3) din Legea fundamentală, cât și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu conferă persoanei ce are calitatea de acuzat de facto dreptul de a cere instanței de judecată să verifice durata procedurii. Mai mult, susține că nici persoana vizată de actul de sesizare (plângere, denunț, sesizare din oficiu), care nu a dobândit calitatea de acuzat de facto, nu are îndreptățirea de lege lata să formuleze contestație împotriva duratei procesului penal, deși apreciază că și această persoană poate justifica interesul legitim de a cere accelerarea procedurilor, în măsura în care procurorul ar putea declanșa oricând procedura pentru a dobândi calitatea de suspect. Susține că tratamentul diferențiat, instituit în această materie, constituie o discriminare, astfel că solicită să se constate că textul de lege criticat este neconstituțional în măsura în care nu permite persoanei care este vizată de actul de sesizare a organului de urmărire penală să recurgă la procedura privind contestarea duratei procesului penal. ...