Decizia CCR nr. 787/2021Punctul 23
Punctul 23
23. În plus, reținând că „legiuitorul a reglementat și un termen maxim de prescripție de 6 luni, în care poate fi aplicată sancțiunea disciplinară“, instanța supremă a constatat că scopul acestuia este „de a nu permite angajatorului să își exercite abuziv prerogativele și să prelungească nepermis cercetarea prealabilă și aplicarea sancțiunii, aspect de natură a afecta raporturile de muncă prin crearea unei stări de nesiguranță a salariatului privind securitatea locului său de muncă“. Astfel, reglementarea a două termene de prescripție „constituie o aplicare a principiului protejării intereselor ambelor părți ale raportului de muncă și al egalității armelor“, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 71 din 11 mai 1999, „ale cărei considerente sunt valabile și în cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice modificarea acestei jurisprudențe“. În fine, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că „acest punct de vedere a fost împărtășit și de doctrina relevantă în materie“. ...
Sursa oficială ↗