Decizia CCR nr. 619/2021Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.10.2021 · dosar 2.802/113/2018
Punctul 20
20. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a subliniat că „legiuitorul a reglementat și un termen maxim de prescripție de 6 luni, în care poate fi aplicată sancțiunea disciplinară, în scopul de a nu permite angajatorului să își exercite abuziv prerogativele și să prelungească nepermis cercetarea prealabilă și aplicarea sancțiunii, aspect de natură a afecta raporturile de muncă prin crearea unei stări de nesiguranță a salariatului privind securitatea locului său de muncă. Prin această dispoziție legală, legiuitorul a înțeles să protejeze raporturile de muncă, prin permisiunea acordată angajatorului de a realiza o cercetare prealabilă riguroasă, care să nu fie condiționată de încadrarea într-un termen-limită, fiind cunoscut faptul că verificarea existenței unei abateri disciplinare poate presupune uneori activități complexe, de exemplu, analize tehnice, expertize contabile. Dacă s-ar considera că termenul de emitere a deciziei de sancționare începe să curgă anterior realizării cercetării disciplinare prealabile, ar însemna ca toate activitățile complexe, specifice acestei cercetări, să se deruleze într-o perioadă mai scurtă de 30 de zile, ceea ce poate fi uneori imposibil din punct de vedere practic sau poate conduce la rezultate eronate“. ...
Sursa oficială ↗