Decizia CCR nr. 780/2021Punctul 5

5. Pentru a răspunde însă criticilor formulate de autorul excepției, se arată că mandatul european de arestare a devenit operațional pentru statele membre ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2004, iar pentru România la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, precum și că Legea nr. 302/2004 este aplicabilă de la data de 28 iunie 2004. Se susține că în intervalul de timp anterior menționat a fost aplicabilă în România procedura extrădării, aceasta fiind înlocuită, la data aderării României la Uniunea Europeană, de mandatul european de arestare, extrădarea rămânând aplicabilă doar în relația cu statele non-membre ale Uniunii Europene. Așa fiind, la momentul adoptării, Legea nr. 302/2004 nu putea să prevadă normele referitoare la aspectele invocate de autorul excepției. Se arată că, întrucât orice dispoziție legală nouă poate prezenta probleme în aplicare și, având în vedere prevederile procesual penale ce reglementează recursul în interesul legii și ale art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a exercitat atribuția constituțională de unificare a aplicării legii, însă aceasta nu poate fi echivalată cu activitatea de legiferare, așa cum susține autorul excepției. În acest sens, se arată că, prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu a făcut decât să aducă lămuriri cu privire la corecta aplicare a instituției procesual penale analizate. Pentru aceste motive, se conchide că Înalta Curte de Casație și Justiție nu și-a depășit atribuțiile constituționale cu prilejul pronunțării deciziei anterior menționate. ...