Sari la conținut

Decizia CCR nr. 522/2021Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
15.07.2021
Dosarul
1.780/206/2017

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia apreciază că, deși pedeapsa a fost executată de către persoana condamnată, totuși, art. 88 alin. (3) din Codul penal permite revocarea amânării acesteia și executarea din nou a pedepsei. Or, a permite anularea beneficiului amânării aplicării pedepsei după expirarea termenului de supraveghere (deci după executarea efectivă a pedepsei) aduce atingere gravă dreptului justițiabilului de a nu fi pedepsit de două ori pentru aceeași faptă. Practic, anulând în aceste condiții beneficiul suspendării cu dispunerea concomitentă a executării din nou a pedepsei în regim privativ de libertate echivalează cu executarea a două pedepse pentru aceeași faptă. Apreciază că dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care se permite anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei înainte de executarea sau considerarea ca executată a acesteia. Așa fiind, dispozițiile criticate sunt neconstituționale în măsura în care instanța trebuie să aplice pedeapsa inițială prevăzută în hotărârea de condamnare, în condițiile în care ar fi întrunite cerințele aplicării art. 91 din Codul penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie