Decizia CCR nr. 498/2021Punctul 19

19. De asemenea, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată și critica autorului excepției potrivit căreia dispozițiile art. 434 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie și predictibilitate, prin aceea că nu fac distincție între deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzei în totalitate și cele prin care s-a dispus doar în parte, pe motiv că ar genera „riscul ca o hotărâre desființată parțial în apel să nu poată fi atacată cu recurs în casație în partea care a rămas definitivă“. Astfel, în cazul în care curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, dispun rejudecarea unei cauze doar parțial, cu privire numai la anumiți inculpați, este evident că norma de excludere a căii extraordinare de atac nu este aplicabilă cu privire la inculpatul față de care cauza este judecată în mod definitiv. Așadar, deciziile prin care se dispune o rejudecare parțială sunt atacabile cu recurs în casație de către inculpatul/inculpații cu privire la care raportul juridic de drept procesual penal s-a definitivat. Curtea apreciază că textul de lege criticat nu încalcă principiul statului de drept și cerințele de claritate și previzibilitate a legii impuse de prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, dispozițiile art. 434 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală având o formulare clară și previzibilă, care nu aduce nicio atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile art. 21 alin. (1) -(3) din Legea fundamentală. ...