Decizia CCR nr. 426/2021Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.06.2021 · dosar 4.883/3/2016
Punctul 21
21. Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere faptul că art. 27 din Codul de procedură civilă conține o dispoziție de principiu destinată beneficiarilor legii de procedură civilă, care are scopul de a determina precis, predictibil și lipsit de echivoc regimul căilor de atac, al motivelor pentru care se pot promova aceste căi de atac, precum și termenele în care se pot exercita acestea și, totodată, de a preveni retroactivitatea unor norme de drept procesual care ar putea interveni ulterior, pe parcursul derulării unui litigiu și care ar avea potențialul de a schimba „regulile jocului“, chiar în timpul derulării procedurilor judiciare. Cu privire la problema producerii în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, se arată că aceasta trebuie determinată în raport cu natura normei declarate neconstituționale, ca normă de procedură, și cu reglementarea dată regimului căilor de atac de art. 27 din Codul de procedură civilă, în așa fel încât să nu se ajungă la o aplicare retroactivă. Prin urmare, reperele juridice ale dezlegării acestei probleme de drept conduc neîndoielnic și neechivoc la concluzia unei aplicări pentru viitor doar în privința litigiilor ce se vor declanșa ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru că, altminteri, s-ar atașa consecințe juridice neprevăzute de legea în vigoare la momentul actului de sesizare a instanței. Se mai apreciază că normele criticate beneficiază de claritate și predictibilitate. În același timp, aceste norme nu au vocația de a se constitui în temei pentru extinderea competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în sfera atribuțiilor altor puteri și nici în premise pentru limitarea dreptului de acces la justiție. ...
Sursa oficială ↗