Decizia CCR nr. 327/2021Punctul 14
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia susține că audierea prin videoconferință a persoanelor private de libertate nu asigură garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, fără a formula argumente în susținerea pretinsei încălcări prin textele criticate a prevederilor art. 21 alin. (3) și ale art. 24 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate nu motivează nici pretinsa încălcare, prin dispozițiile legale criticate, a prevederilor constituționale ale art. 11 alin. (1) referitoare la dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 16 alin. (1) și (2) cu privire la egalitatea în drepturi, invocate în prezenta cauză. ...
Sursa oficială ↗