Decizia CCR nr. 247/2021Punctul 7
Punctul 7
7. Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie arată că, potrivit prevederilor art. 20 din Legea fundamentală, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În conformitate cu aceste dispoziții constituționale, instanțele de judecată au obligația să aplice direct în dreptul intern standardele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprundența creată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea acesteia. Având în vedere aceste aspecte, menționează că „atât în lucrările de specialitate, cât și în practica judiciară, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare și atunci când - în primă instanță - a fost încălcat dreptul la un proces echitabil sau există vreun alt viciu semnificativ și substanțial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, garantat de prevederile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția europeană“. Arată că „urmează ca instanța de apel, în deliberare, să aprecieze dacă în cauză sunt incidente aspectele mai sus arătate și dacă se justifică sau nu desființarea hotărârilor apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv, Tribunalul Bacău, sau soluționarea pe fond a apelurilor și examinarea legalității și temeiniciei sentințelor de condamnare a inculpaților“. ...
Sursa oficială ↗