Decizia CCR nr. 235/2021Punctul 5

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a art. 60 din Codul de procedură penală, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată. Cât privește soluția de inadmisibilitate, arată că legalitatea actelor de urmărire penală este susceptibilă să fie verificată în camera preliminară, iar autorul a realizat acest lucru, însă cu acel prilej nu a ridicat excepția de neconstituționalitate a art. 60 din Codul de procedură penală. Numai în acea etapă ar fi produs efecte această critică, de unde rezultă că excepția de neconstituționalitate nu a fost ridicată în cadrul procesual adecvat, sens în care se depun la dosar încheieri din procedura camerei preliminare pronunțate în cauză. Pe fond, se arată, în esență, că excepția este neîntemeiată, textul criticat neavând niciun element de echivoc. Noțiunea de acte care nu suferă amânare urmează să fie apreciată în concret cu aplicarea art. 5 alin. (1) și (2) și a art. 285 din Codul de procedură penală care instituie obligația organelor judiciare de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului și strângerea probelor necesare în acest sens. Dacă s-ar accepta criticile de neconstituționalitate formulate ar însemna să fie lăsate nesancționate, de exemplu, infracțiunile flagrante. În ceea ce privește dispozițiile art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând, în esență, că textul criticat este predictibil și ușor de înțeles. Claritatea și predictibilitatea normei nu semnifică obligația legiuitorului de a identifica toate situațiile de fapt, ci îl obligă pe acesta să reglementeze o normă aptă să reglementeze conduita în orice situație de fapt. Modul de redactare a normei criticate corespunde obligației legiuitorului, iar celelalte criterii sunt stabilite de art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. ...