Decizia CCR nr. 233/2021Punctul 12

12. Susține că, în temeiul dispozițiilor art. 400 alin. (1) și ale art. 405 alin. (3) din Codul de procedură penală, se creează un regim juridic discreționar pentru instanțele de judecată în raport cu procurorul. Astfel, dacă o instanță are posibilitatea de a dispune asupra dreptului la libertate printr-o hotărâre ce va putea fi motivată ulterior punerii acesteia în executare, procurorul poate dispune în aceeași materie doar printr-o ordonanță motivată. Observă că în cursul urmăririi penale nu există nicio situație în care procurorul să poată restrânge ori afecta drepturile unei persoane fără să existe o motivare - oricât de succintă - cu privire la soluția dispusă prin ordonanță. În acest sens reține că, potrivit art. 286 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, iar, potrivit art. 286 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, ordonanța trebuie să fie motivată în fapt și în drept. Inclusiv dispozițiile art. 363 alin. (3) din Codul de procedură penală statuează asupra importanței motivării prin aceea că procurorul este obligat să își motiveze orice concluzie ori cerere formulată în fața instanței. ...