Decizia CCR nr. 212/2021Punctul 33
Punctul 33
33. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a textului de lege prin raportare la art. 44 din Constituție referitor la garantarea dreptului de proprietate privată, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) și prin prisma art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași Convenție, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât, prin executarea silită a unei obligații de a face, respectiv de a preda un imobil, rezultată dintr-un titlu executoriu emis conform legii, se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului. Stabilirea cuantumului și a limitelor dreptului de proprietate - cărora li se subsumează reglementările în cauză - implică în mod necesar și o restrângere a exercițiului său în considerarea drepturilor și intereselor altor persoane. Departe de a constitui o atingere a dreptului subiectiv în sine, o asemenea reglementare creează condițiile indispensabile valorificării acestuia. Astfel, este obligația statului de a reglementa o procedură de predare silită a bunurilor mobile și imobile, având în vedere că ea constituie o premisă normativă necesară pentru ca creditorul să își poată exercita în mod deplin cele trei atribute ale dreptului său de proprietate privată: posesia, folosința și dispoziția. ...
Sursa oficială ↗