Decizia CCR nr. 183/2021Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2021 · dosar 7.474/2/2017
Punctul 7
7. În opinia autoarei excepției, împrejurarea că „în 2017, autoritatea administrativă procedează la reverificări, pe același proiect, pe aceleași contracte și documente și stabilește noi creanțe în sarcina sa, reprezintă o încălcare a prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, respectiv ale art. 41 care consacră dreptul la bună administrare și ale art. 52 privind respectarea principiului proporționalității. Mai mult decât atât, în conformitate cu art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, autoritatea administrativă nu poate efectua noi verificări decât dacă apar elemente și date noi, necunoscute la data finalizării primului control. Or, actele supuse verificărilor au fost aceleași în toate controalele, atât în anii anteriori, cât și în 2017“. Pe acest raționament, susține că autoritatea poate să efectueze verificări la nesfârșit și să identifice „nereguli“ ori de câte ori dispune un control, iar această atitudine întrunește elementele abuzului de putere, astfel cum acesta este definit atât de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cât și de prevederile mai sus menționate din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, consideră că abuzul autorității administrative de a proceda la verificări sine die poate fi legitimat din interpretarea art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, care, deși conține anumite limitări, astfel cum este redactat de legiuitor, este neconstituțional. ...
Sursa oficială ↗