Decizia CCR nr. 166/2021Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.03.2021 · dosar 686/320/2018
Punctul 9
9. Se invocă, de asemenea, Hotărârea Matytsina împotriva Rusiei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că, în materia expertizelor, regulile care guvernează acest domeniu nu trebuie să îi răpească inculpatului oportunitatea de a le contesta în mod efectiv și, în mod particular, posibilitatea de a introduce sau de a obține opinii sau rapoarte alternative. În aceeași ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat și în Hotărârea J.M. și alții împotriva Austriei faptul că art. 6 nu merge atât de departe încât să ofere inculpatului dreptul de a avea aceleași drepturi ca acuzarea în materia probelor, însă art. 6 oferă inculpatului dreptul de a căuta și de propune probe în aceleași condiții ca acuzarea. În condițiile în care expertiza a fost efectuată de către un expert desemnat de către organul de urmărire penală, fiind o probă prin care se susține vinovăția inculpatului, iar acest expert poate fi audiat în fața instanței, este contrar exigențelor Curții ca expertul-parte să nu poate fi audiat în aceleași condiții în care expertul desemnat de organul de urmărire penală (acuzarea) poate fi audiat. Totodată, și în Hotărârea Bonisch împotriva Austriei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat principiul egalității armelor și dreptul inculpatului de a propune și administra probe în aceleași condiții ca acuzarea, constatând o încălcare a art. 6 din Convenție, prin lipsa tratamentului egal între expertul desemnat de către organul judiciar și expertul desemnat de către una dintre părți. Această lipsă a tratamentului egal se poate observa și în cazul art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 75/2000, care permite doar audierea expertului desemnat de organul judiciar, nu și audierea expertului-parte, fiind încălcat principiul egalității armelor în procesul penal. ...
Sursa oficială ↗