Decizia CCR nr. 124/2021Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul criticat este constituțional numai în măsura în care legea penală mai favorabilă se aplică în mod global cu privire la fiecare infracțiune în parte. Reține că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, instanța de control constituțional a stabilit că art. 5 din Codul penal trebuie interpretat în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile se efectuează în mod global, și nu pe instituții autonome, întrucât, în sens contrar, judecătorului i-ar fi permisă crearea unei lex tertia, substituinduse astfel voinței legiuitorului prin crearea unui nou regim represiv ad-hoc. Precizează că sesizarea prin care Curtea Constituțională a fost învestită să se pronunțe asupra constituționalității art. 5 din Codul penal a avut ca premisă aplicarea instituției prescripției răspunderii penale pentru o infracțiune de înșelăciune comisă sub imperiul vechiului Cod penal ale cărei pedepse erau vădit mai mari decât cele din noua legislație în materie. Mai precis, instanța supremă a întrebat dacă este constituțională combinarea prevederilor celor două coduri penale în sensul aplicării noului Cod penal cu privire la infracțiune și limite de pedeapsă, respectiv a vechiului Cod penal în ceea ce privește instituția prescrierii răspunderii penale. Cu privire la această problematică, instanța constituțională a stabilit că nu este posibilă îmbinarea prevederilor din două acte normative. Susține că, prin decizia amintită, instanța de control constituțional nu a statuat niciodată că aplicarea legii penale mai favorabile trebuie realizată în mod global pe dosar, ci a stabilit că pentru aceeași faptă nu se pot aplica prevederi din acte normative distincte. Invocă, totodată, Decizia Curții Constituționale nr. 822 din 3 decembrie 2015, paragraful 12, și arată că cele reținute de instanța de control constituțional sunt susținute și prin Decizia nr. 7 din 2 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța supremă stabilind că dispozițiile tranzitorii ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 oferă soluții de aplicare a legii penale pentru toate formele pluralității de infracțiuni, dacă cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă. În aceste cazuri, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru infracțiunile săvârșite sub legea veche se vor stabili pedepse potrivit legii penale mai favorabile (legea veche sau legea nouă), iar pentru infracțiunea ori infracțiunile din structura pluralității săvârșite sub legea nouă se aplică legea nouă, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni fiind dat tot de legea nouă. Apreciază că această interpretare respectă deopotrivă prevederile art. 3 din Codul penal, dar și dispozițiile art. 5 din același act normativ. Invocă și alte decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv deciziile nr. 5 din 26 mai 2014, nr. 10 din 2 iunie 2014 și nr. 29 din 19 noiembrie 2015. Din cea din urmă decizie citată poate fi desprinsă concluzia potrivit căreia legea penală mai favorabilă trebuie aplicată în mod global cu privire la fiecare infracțiune în parte, și nu cu privire la dosar în întregul său, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni urmând, de asemenea, să fie aplicat potrivit principiului mitior lex. Susține că, aparent, aplicarea legii penale mai favorabile, în mod global, raportat la fiecare infracțiune în parte, încalcă considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014. Cu toate acestea, legiuitorul a stabilit posibilitatea de aplicare a unor legi diferite pentru fapte diferite, chiar judecate fiind în același dosar, astfel că nu se poate susține că se creează o lege hibrid, contrar voinței puterii legiuitoare. Apreciază că interpretarea conform căreia legea penală mai favorabilă se aplică în mod global cu privire la toate infracțiunile pentru care o persoană este acuzată în același dosar suferă din perspectiva constituționalității și din cauza discriminării și a egalității de tratament de care cetățenii ar trebui să beneficieze în orice stat de drept. Apreciază că, din acest punct de vedere și pentru evitarea unor discriminări aleatorii și a unor situații inechitabile, legea penală mai favorabilă ar trebui aplicată în mod global pentru fiecare infracțiune în parte raportat la o anumită persoană. În acest sens, face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunțată în Cauza Ștefănică împotriva României, și Hotărârea din 7 februarie 2008, pronunțată în Cauza Beian împotriva României (nr. 2) - prin care s-a consacrat principiul securității juridice, potrivit căruia unor persoane aflate în situații similare este necesar să li se aplice soluții asemănătoare, în caz contrar ideea de justiție confundându-se cu hazardul. ...