Decizia ÎCCJ nr. 753/2026Punctul I

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din Codul de procedură civilă I.1. Cu privire la lipsa de interes a cererii de chemare în judecată raportat la capetele de cerere 1-4 (anularea Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 din Ordinul nr. 1.942/979/819/2020; anularea Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 din Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020; anularea Notei din anexa nr. 1.1 secțiunea A din anexa nr. 6 din Ordinul nr. 203/207/188/2021; anularea Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal din anexa nr. 1.2 secțiunea B, pct. B.1 din anexa nr. 6 din Ordinul nr. 203/207/188/2021) Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că susținerile intimatei-reclamante din cuprinsul întâmpinării referitoare la lipsa de interes privesc în esență o lipsă de interes a acțiunii introductive, iar nu a recursurilor declarate de părțile adverse. Ca urmare, Înalta Curte o va avea în vedere la soluționarea cauzei din această perspectivă. Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 4.694 din 15 octombrie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 7.335/2/2023 au fost respinse recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale împotriva Sentinței civile nr. 1.321 din 15 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Prin Sentința civilă nr. 1.321 din 15 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta societatea Hiss Quick Serv - S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, invocată prin întâmpinare, și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii și Protecției Sociale, invocată de acest pârât prin întâmpinare; a fost respinsă. ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității formulării acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocate de pârâtul Ministerul Sănătății prin întâmpinare, și s-a dispus anularea parțială a: 1. anexei nr. 6 a Ordinului nr. 611/138/127/2019 emis de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, în ceea ce privește mențiunea că facilitățile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de salariații detașați; ... 2. anexei nr. 6 a Ordinului nr. 2.165/837/743/2019 emis de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, în ceea ce privește mențiunea că facilitățile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de salariații detașați; ... 3. secțiunii A din anexa nr. 1.1, ce se regăsește în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, în ceea ce privește mențiunea că mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat și completat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investițiilor; ... 4. Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor, ce se regăsește în anexa nr. 1.2, secțiunea A din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, în ceea ce privește mențiunea că facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României; ... 5. secțiunii B.1 din anexa nr. 1.2, ce se regăsește în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 1.942/979/819/2020 emis de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, în ceea ce privește mențiunea că facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României; ... 6. Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor, ce se regăsește în secțiunea B.1 din anexa nr. 1.2 ce se regăsește în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020 emis de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, în ceea ce privește mențiunea că facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României; ... 7. Notei din secțiunea A, anexa nr. 1.1, ce se regăsește în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, în ceea ce privește mențiunea că potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcții prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizată din întreaga activitate. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în România, în scopul realizării de produse și prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidență al beneficiarilor; ... 8. Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor, ce se regăsește în secțiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, în ceea ce privește faptul că facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României. ... Conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor; prin aceasta nu se înțelege însă, cum invocă recurentul Ministerul Finanțelor, că nu sunt obligatorii în cadrul unui proces pendinte, ci că nu mai pot fi invocate sau avute în vedere pentru situațiile juridice soluționate definitiv. Ca urmare, față de aducerea la cunoștința instanței de recurs a existenței unei hotărâri judecătorești definitive de anulare a dispozițiilor menționate (petitele 508 din hotărârea menționată), Înalta Curte constată lipsa de folos material a acțiunii reclamantei, cât timp dispoziția normativă atacată a fost deja anulată, iar pârâții nu se pot prevala de inopozabilitatea acesteia, fiind părți în cauza de mai sus. Ca urmare, Înalta Curte constată că se impune, din această perspectivă, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acestor capete de cerere, ca lipsite de interes. ... I.2. În ceea ce privește criticile procedurale invocate de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva Încheierii din data de 7 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal, și de recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale Raportat la critica legată de lipsa calității procesuale pasive, Înalta Curte constată cu titlu prealabil, în temeiul art. 489 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, neindicat explicit de către recurenți. Apoi, chiar dacă recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale nu a atacat explicit încheierea menționată, criticile sale se referă la modalitatea soluționării de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Înalta Curte constată că recurentul-pârât Ministerul Sănătății invocă în mod eronat omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, această excepție fiind de altfel soluționată prin încheierea recurată de către acest recurent prim mențiune expresă. În mod similar, nici critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a soluționa excepția netimbrării nu este fondată, cât timp prin încheierea recurată, prima instanță a constatat legala timbrare a cererii de chemare în judecată. În fine, legat de invocarea de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății a omisiunii primei instanțe de a soluționa excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că o asemenea excepție nu a fost invocată de către acesta. Revenind la aspectul legat de calitatea procesuală pasivă, se constată că această critică este nefondată, așa cum a statuat prima instanță, din perspectiva obiectului acțiunii și a emitenților actelor normative a căror anulare parțială se solicită; calitatea procesuală pasivă este determinată de calitatea recurenților-pârâți de emitenți ai ordinelor contestate, chiar dacă nu sunt unici emitenți. Actele normative vizate de criticile de nelegalitate sunt Ordinul nr. 1.948/979/819/2020, Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020, Ordinul nr. 152/153/375/2022, ordine comune emise de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății. Ca urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că ambii pârâți au fost parte în proces în considerarea implicării lor directe în emiterea ordinului comun care a stat la baza instrucțiunilor contestate. Deși instituțiile recurente nu sunt autoare exclusive ale actului administrativ, calitatea acestora de coinițiatoare și semnatare ale ordinului comun le conferă calitate procesuală pasivă, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. Argumentele invocate de recurentul Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, întemeiate pe HG nr. 34/2009, Legea nr. 69/2010, HG nr. 23/2022 și OUG nr. 57/2019, nu sunt de natură să înlăture această concluzie, întrucât nu exclud competența MMSS în materia reglementării facilităților fiscale aplicabile salariaților din construcții, ci doar delimitează atribuțiile generale ale ministerului în raport cu alte instituții. Ca urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva Încheierii din data de 7 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal, și al criticilor procedurale invocate de recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. ... I.3. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, invocat de recurenții Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și de pârâtul Ministerul Finanțelor, reprezentat de DGRPF Cluj-Napoca, prin AJFP Bihor Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din Codul de procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din Codul de procedură civilă, sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 din Codul de procedură civilă. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în paragraful 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria A nr. 288). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria A nr. 303-B). Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă este nefondat. ... ...