Decizia CCR nr. 61/2021Punctul 7

7. Se mai arată că, în aplicarea textului care reglementează această infracțiune, instanțele judecătorești au avut poziționări opuse. Într-o opinie, cu argumentația că unde legea nu distinge nici judecătorul nu poate distinge, s-au pronunțat soluții de condamnare a proprietarilor care au exploatat în folos personal vegetația crescută natural pe terenuri, de regulă lăsate în nelucrare agricolă. S-a motivat că proprietarul trebuia să știe că există interdicție penală de a dispune de proprietatea sa, prin simplul fapt al existenței legii silvice, chiar dacă autoritatea administrativă nu l-a încunoștințat că vegetația creată artificial (prin cultivare) sau natural (regenerare) se supune regimului silvic. Într-o altă opinie, instanțele au pronunțat achitări, întemeiate în parte pe argumentația expusă în motivarea excepției și, în parte, pe considerentul că proprietarul se află în eroare asupra unei dispoziții de ordin civil (includerea prin lege a oricărui tip de vegetație în sfera vegetației ocrotite penal). Sa opinat că soluția constituțională este cea care consacră exercitarea fără nicio restricție - de asemenea de ordin legal și constituțional - a dreptului de proprietate. În dreptul penal intern, fapta proprietarului de a dispune, exploata, înstrăina orice bun sau product al bunului nu este sancționată penal, decât în situația excepțională în care acea faptă ar prezenta pericol pentru societate. Este, de pildă, incriminată distrugerea bunului propriu prin incendiere, dar numai dacă produce pericol public, prin vulnerabilizarea proprietății sau a altor valori aparținând terților. În acest context, tăierea arborelui cultivat cu efort propriu sau crescut natural pe fondul său nu poate fi considerată o faptă de pericol public. Autoritatea statală administrativă (în speță, cea silvică) care nu a interzis cultivarea ca fiind o activitate ilicită și nici nu a contribuit în vreun fel la sporirea valorii fondului prin împădurire nu are legitimitatea legală de a institui reguli privind uzul acestui product. Dacă însă statul inițiază măsuri - derivate dintr-un interes public, cum ar fi garantarea sau sporirea confortului mediului prin sporirea masei vegetației -, atunci constituirea acestor măsuri, cu referire la terenurile proprietate privată, nu se poate face decât în acord sau cu respectarea intereselor proprietarului. Acest demers se poate constitui în emiterea unui act administrativ (decizie, ordin etc.) care reglementează interdicțiile sau obligațiile anume dictate de interesul public; în acest caz actul administrativ este opus proprietarului, care îl poate accepta sau îl poate contesta în fața judecătorului. ...