Decizia CCR nr. 28/2021Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 încalcă prevederile constituționale privind statul de drept și principiul legalității, deoarece sintagma „conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale“ este lipsită de claritate și de previzibilitate. Arată că, în procedura de cameră preliminară, a solicitat judecătorului să constate nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală, întrucât Direcția Națională Anticorupție nu avea competența să efectueze urmărirea penală în cauză, nefiind întrunită niciuna din ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, având în vedere că stabilirea competenței Direcției Naționale Anticorupție, adică determinarea sferei persoanelor care au calitatea de conducător al autorităților și instituțiilor publice, trebuie raportată la lege, nu la acte inferioare, precum fișa postului. Judecătorul de cameră preliminară a respins cererea, pe motiv că inculpata deținea funcția de director economic în cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureș, astfel încât avea calitatea de conducător al instituției la data săvârșirii faptei. Autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că textul de lege criticat nu stabilește criteriile cu ajutorul cărora să se poată stabili cine este „conducător al unei instituții publice“, ceea ce poate da naștere arbitrarului și incertitudinii. Susține că, în cazul în care calitatea de conducător al unei instituții se determină în funcție de modul în care este denumită funcția respectivă în organigramă sau în fișele de post (director, șef serviciu etc.), competența Direcției Naționale Anticorupție este stabilită nu prin lege, ci prin acte ale acelei instituții publice, care alege o denumire sau alta pentru funcționarii săi. Consideră că, astfel, se încalcă principiul legalității procesului penal, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 647 din 5 octombrie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 26 din 18 ianuarie 2012 și nr. 302 din 4 mai 2017. De asemenea, menționează și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66. Concluzionează că, eventual, s-ar putea considera că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale în măsura în care calitatea de conducător al unei instituții este stabilită prin lege sau prin actul normativ de înființare a acelei instituții, fapt care ar asigura o anumită coerență în interpretarea normei. ...