Decizia ÎCCJ nr. 35/2026 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 23. Prealabil se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 24. Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024). ... 25. Reglementând domeniul de aplicare a evocatului act normativ, în cuprinsul art. 1, legiuitorul delegat menționează că această ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze. ... 26. Cu referire la condițiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 27. Rezultă că dispozițiile acestei ordonanțe de urgență, reglementând o procedură specială de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se aplică cu prioritate în raport cu cele ale art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmând a fi completate cu prevederile dreptului comun în materie. În acest sens sunt și prevederile art. 4 din ordonanța de urgență, prin care se statuează expres: „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie.“ ... 28. Astfel fiind, se poate reține că admisibilitatea unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, presupune îndeplinirea concomitentă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, de natura celor menționate limitativ în cuprinsul art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; ... b) completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să fi fost legal învestit cu soluționarea cauzei, în primă instanță sau în calea de atac; ... c) existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ... 29. În privința prezentei sesizări se constată că sunt în mod indiscutabil îndeplinite primele două condiții legale, cele referitoare la obiectul cauzei și la stadiul procedurii, întrucât pretențiile concrete deduse judecății, astfel cum au fost acestea reținute în cuprinsul încheierii de sesizare, se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar cauza care a ocazionat sesizarea instanței supreme este pendinte pe rolul Curții de Apel Pitești - Secția I civilă, care judecă în ultimul grad de jurisdicție, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă coroborat cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017. ... 30. Este, de asemenea, îndeplinită și ultima condiție legală, întrucât din verificările efectuate rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei supuse dezlegării și aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 31. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, care să reclame o rezolvare de principiu, se constată că aceasta nu este îndeplinită în ipoteza prezentei sesizări, pentru următoarele considerente: ... 32. Se reamintește că, în preambulul ordonanței de urgență, legiuitorul delegat menționează că la adoptarea acesteia a ținut seama de „configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a urmărit o accentuare a rolului și funcțiilor acestui mecanism, în cazul proceselor vizate de ordonanță, pentru ca încă dintr-o etapă incipientă să se asigure clarificarea unor chestiuni dificile de drept“. ... 33. Mai mult decât atât, în măsura în care prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept, astfel cum a fost subliniat anterior (art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024). Or, normele de drept comun în materie impun, în termeni expliciți, condiția existenței unei chestiuni de drept (art. 519 din Codul de procedură civilă). ... 34. În aceste circumstanțe legislative, înțelesul noțiunii „chestiune de drept“ rămâne acela stabilit printr-o bogată jurisprudență obligatorie a instanței supreme, fiind, în esență, circumscris existenței unei dificultăți insurmontabile de interpretare a unor texte normative imperfecte, lacunare ori contradictorii, a unor norme care pot astfel primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice, susceptibile de a genera, în final, o jurisprudență neunitară. În esență, este vorba despre o dificultate veritabilă de înțelegere a normei legale incidente, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, cu rol preventiv. ... 35. Într-o primă concluzie se poate reține că, independent de temeiul sesizării (o normă specială sau normele de drept comun în materie), nu orice chestiune de drept ar putea fi supusă unei interpretări de principiu din partea instanței supreme prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care pune în discuție problema precarității textelor de lege incidente în cauză, a caracterului lor dual și/sau complex. ... 36. Lămurirea modului de interpretare și de aplicare a unor asemenea texte normative, în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, are scopul de a facilita judecătorului de caz eliminarea unor ambiguități sau necorelări legislative, însă rămâne atributul exclusiv al acestuia de a soluționa, direct și efectiv, cauza pendinte, în considerarea rolului său jurisdicțional. Operațiunile de identificare, de interpretare și de aplicare a textelor de lege circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, de realizare a raționamentului judiciar rămân atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea litigiului, ele neputând fi delegate instanței supreme; orice altă abordare are semnificația unei nesocotiri a sensului și a rațiunii mecanismului hotărârii prealabile. ... 37. Totodată, pentru a se putea considera că suntem în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex și/sau precar al reglementării legale, de natură a conduce la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să rezulte din încheierea de sesizare, completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii fiind ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare a unui text normativ, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite. ... 38. În cazul prezentei sesizări, instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să dea o rezolvare de principiu chestiunii referitoare la plata indemnizației lunare brute de 500 lei, recunoscută în favoarea persoanelor menționate în cuprinsul art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 (tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, asistenții medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, asistenții medicali, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor, precum și cei asimilați acestora), respectiv dacă aceasta se face proporțional cu timpul efectiv lucrat sau, dimpotrivă, se acordă în fiecare lună integral, indiferent de timpul lucrat efectiv. Se arată că, drept urmare a modificării aduse formei de bază a textului normativ în analiză, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2023, a fost înlăturată sintagma „care asigură asistență medicală“. Astfel fiind, în absența unei dispoziții exprese a legii care să condiționeze acordarea unei indemnizații lunare de prestarea efectivă a activității, în cazul personalului medical menționat la lit. f) , apare posibilă o divergență de opinii, considerându-se că și în perioada în care personalul nu a desfășurat o activitate efectivă, fiind în concediu de odihnă, are dreptul la plata acestei indemnizații. ... 39. Or, încheierea de sesizare pune în evidență, cu suficientă claritate, că instanța de trimitere nu a întâmpinat nicio dificultate de interpretare a normei legale care reglementează dreptul la indemnizația în litigiu. Dimpotrivă, sunt identificate și apoi interpretate textele de lege incidente, în circumstanțele particulare ale litigiului dedus judecății, fiind pusă în evidență reflecția judecătorului cu privire la variantele posibile de interpretare a legii și argumentele de natură să le susțină. Metodele de interpretare a legii și silogismul judiciar evidențiat cu suficientă claritate în cuprinsul încheierii de sesizare (a se vedea supra, pct. VI) au permis formularea unui punct de vedere ferm și convingător argumentat cu privire la problema de drept vizată, relaționată cu raportul juridic dedus judecății, cerința pertinenței, a utilității pe care rezolvarea de principiu o are în cadrul soluționării litigiului fiind îndeplinită. În considerarea unor multiple argumente, se concluzionează de către instanța de trimitere că acordarea indemnizației lunare prevăzute de art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se face proporțional cu activitatea efectiv prestată. ... 40. În contextul în care, din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă obstacolele întâmpinate de judecător în îndeplinirea obligației de a interpreta și aplica norma legală în litigiul cu soluționarea căruia a fost învestit, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme. ... 41. De altfel, instanța de trimitere relevă că jurisprudența Curții de Apel Pitești este, în acest moment, unitară în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul că indemnizația de 500 lei brut se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, iar opinia completului care a formulat sesizarea nu este contrară acestei interpretări, reținută din cele două hotărâri judecătorești identificate. ... 42. Deopotrivă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție a oferit el însuși repere de interpretare a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1) lit. f) și g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, reținând, prin Decizia nr. 330 din 29 septembrie 2025, următoarele: „200. Nu în ultimul rând, orice modificare parțială a unei dispoziții legale trebuie interpretată și aplicată integrat, prin raportare la scopul și sensul reglementării în ansamblul său. 201. O asemenea modificare nu poate fi desprinsă nici de contextul normativ general și analizată izolat, ci trebuie corelată cu celelalte dispoziții ale actului normativ, cu principiile care îl guvernează și cu rațiunea pentru care a fost adoptat. 202. Așadar, interpretarea sistematică și teleologică impune ca voința legiuitorului să fie dedusă nu doar din textul modificat, ci și din arhitectura normativă în care acesta se integrează, pentru a evita soluții contrare unității și coerenței reglementării. 203. În lipsa unei asemenea abordări există riscul deturnării sensului legii și al aplicării sale în mod neuniform sau contrar finalității urmărite de legiuitor.“ ... 43. În realitate, sesizarea deduce spre dezbatere chiar fondul raportului juridic supus dezlegării jurisdicționale a instanței de trimitere, urmărindu-se, în realitate, o confirmare a soluției care se prefigurează în cauză. ... 44. Totodată, instanța de trimitere a considerat a fi obligatorie sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în cazul proceselor menționate în cuprinsul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Or, o astfel de interpretare nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, omite statuările din preambulul acestui act normativ (evocate anterior), iar, pe de altă parte, nu ține seama de acele dispoziții ale art. 2 alin. (1) care obligă instanța de trimitere, în mod prioritar, să verifice și să constate existența unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea cauzei în fond. În consecință, instanțele specializate în soluționarea litigiilor menționate în cuprinsul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 au obligația de a declanșa mecanismul hotărârii prealabile prin sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul acestei ordonanțe de urgență numai în acele situații în care constată că există o chestiune de drept, în accepțiunea care a fost dată acestei noțiuni prin jurisprudența dezvoltată în aplicarea art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă și care nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme. ... ...