Sari la conținut

Decizia CCR nr. 767/2020Punctul 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
22.10.2020
Dosarul
8.053/3/2018

14. De asemenea, menționează că trebuie stabilit în ce măsură este conformă cu art. 148 alin. (2) -(4) din Constituție Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5 din 5 martie 2018 care a fost criticată, intrată în vigoare anterior regulamentului anterior menționat. Amintește și faptul că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, ajutoarele în discuție reprezintă beneficii acordate în temeiul statutului special al beneficiarilor acestora, precum și faptul că, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5 din 5 martie 2018, ajutoarele sunt asimilate unui drept salarial asociat prestării unei anumite activități în temeiul unui raport de muncă sau de serviciu, iar plata acestuia se face din bugetul de stat, și nu din bugetul asigurărilor sociale de stat. Ca atare, adoptarea simultană a măsurii criticate și a măsurii „acoperirii“ categoriei privilegiate a deputaților în Parlamentul European, prin aceea că au fost excluși sistematic din iulie 2009 până în prezent de la obligația descărcării de obligațiile stabilite prin lege sau acorduri colective, îi discriminează pe cei din categoria din care face parte și autorul excepției. În final, menționează că „excepția de neconstituționalitate se susține pe întrebările care au făcut obiectul solicitării către instanță de a formula o întrebare preliminară către Curtea de Justiție a Uniunii Europene“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie