Decizia ÎCCJ nr. 7/2026 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 26.01.2026 · dosar 2.381/1/2025
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 10. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat obligarea pârâtului, titular al pensiei militare de serviciu, la restituirea pensiei achitate voluntar, în temeiul hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță, ce a fost desființată ulterior. ... 11. Totodată, reclamanta a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea lămuririi de principiu a problemei de drept dacă pentru hotărârile primei instanțe puse în executare în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile dispozițiile art. 723 alin. (1) din Codul de procedură civilă privind întoarcerea executării silite. ... 12. Prin Încheierea de ședință din 10 aprilie 2025, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a respins cererea reclamantei de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibilă, reținând că problema în discuție a fost deja tranșată de instanța supremă, prin considerentele Deciziei nr. 15 din 20 iulie 2020 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 3 noiembrie 2020, sens în care a indicat considerentele de la paragrafele 103-109 ale acestei decizii, și a dispus sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept invocată, din oficiu, de instanță. ... ...
Sursa oficială ↗