Decizia CCR nr. 718/2020Punctul 9

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) , ale art. 282 alin. (1) teza finală și ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul excepției Viorel Ene susține că dispozițiile art. 282 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală sunt contrare art. 16, art. 24, art. 21 și art. 53 din Constituție, în condițiile în care teoria salvării actelor procesuale aduce atingere libertății și independenței puterii magistratului de cameră preliminară, fiind o ingerință, o limitare injustă, neproporțională, care nu se justifică inclusiv din rațiuni de politică penală. Susține că se aduce, de asemenea, aceeași limitare funcției camerei preliminare, care este golită de conținut, iar principiul separației funcțiilor judiciare nu poate funcționa corespunzător. Cât privește dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală - sintagma „poate avea loc“ - se solicită să se constate că refuzul instanței de judecată de a introduce în cauză partea responsabilă civilmente la cererea părții civile contravine prevederilor art. 21 din Constituție și constituie o îngrădire și o restrângere a dreptului de acces la justiție al părții civile. S-a arătat că introducerea în cauză a părții responsabile civilmente se face la cererea părții civile - introducerea în cauză nu înseamnă neapărat obligarea acestei părți la despăgubiri, întrucât soluționarea acțiunii civile se face la sfârșitul cercetării judecătorești, după administrarea de probe. Totodată, s-a precizat că a nu introduce în cauză partea responsabilă civilmente și a nu analiza cererea de despăgubiri a acesteia ar echivala cu o restrângere a dreptului părții civile de acces la justiție, fiind un act arbitrar. Se susține că nu este o facultate, ci o obligație a instanței, în condițiile în care partea civilă cere introducerea în cauză a părții responsabile civilmente. S-a subliniat că această inechitate procedurală nu îndeplinește condițiile de claritate și previzibilitate a legii, întrucât nu este clar reglementat când „poate avea loc“ și nu „poate avea loc“. În ceea ce privește prevederile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, susține că acestea sunt contrare art. 16, art. 24, art. 21 și art. 53 din Constituție, arătând că instanța trebuie să aibă posibilitatea - neîngrădită, suverană - de apreciere asupra restituirii cauzei la Parchet, iar tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni nu poate fi interpretată decât într-un singur sens: toate persoanele care au săvârșit infracțiuni vor fi trase la răspundere. S-a arătat că opțiunea exclusivă de începere a judecății aduce atingere libertății și independenței puterii magistratului, este o ingerință, o limitare injustă, neproporțională, care nu se justifică inclusiv din rațiuni de politică penală, precizându-se că se aduce, de asemenea, aceeași limitare, funcției camerei preliminare, care este golită de conținut, iar principiul separației funcțiilor judiciare nu poate funcționa corespunzător. ...