Decizia CCR nr. 719/2020Punctul 5

5. Arată că, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, instanța de contencios constituțional a reținut în paragraful 21 condițiile impuse „persoanei“ responsabile civilmente pentru a putea dobândi calitatea de „parte“ în proces, respectiv capacitatea procesuală de exercițiu și de folosință, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în fața organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală și cea de participare a părții responsabile civilmente la activitatea judiciară, pe lângă acestea arătându-se că „trebuie să existe și un proces civil pendinte, așadar trebuie să fi fost declanșată acțiunea civilă în procesul penal, iar aceasta depinde, astfel cum s-a arătat în precedent, de manifestarea de voință a persoanei vătămate“. Compentența funcțională a judecătorului de cameră preliminară este reglementată prin dispozițiile art. 54 lit. a) -d) , dintre acestea doar cele de la lit. a) , b) și d) având legătură cu obiectul camerei preliminare, mai precis lit. a) și b) regăsindu-se în chiar conținutul art. 342 din Codul de procedură penală ce reglementează obiectul camerei preliminare, iar lit. d) având o legătură de conexitate. În aceste condiții, prin prisma obligativității deciziilor Curții Constituționale, judecătorul de cameră preliminară observă că instanța de contencios constituțional a reținut ce condiții trebuie să fie îndeplinite pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente [inclusiv existența unei acțiuni civile declanșate în condițiile impuse de art. 20 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală], condiții care, în opinia sa, implică o judecată care nu se circumscrie competenței funcționale reglementate prin dispozițiile art. 54 lit. a) , b) și d) cu referire la art. 342 din Codul de procedură penală, astfel cum aceasta a fost menționată chiar de Curtea Constituțională. Totodată, raportându-se și la paragraful 31 al Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017, partea finală, unde s-a menționat că este „necesar ca legiuitorul să facă apel la mijloace adecvate pentru ca această limitare să fie proporțională cu scopul urmărit“, și cum legiuitorul nu a intervenit de un an de zile pentru a legifera în acest sens, judecătorul de cameră preliminară reține că se află în prezența unei omisiuni legislative care are relevanță constituțională, respectiv generează un viciu de neconstituționalitate a reglementării competenței funcționale a judecătorului de cameră preliminară în raport de obiectul camerei preliminare, obiect în care nu se regăsește posibilitatea pentru judecătorul de cameră preliminară de a face verificări asupra îndeplinirii condițiilor pentru ca o „persoană“ să devină „parte“ responsabilă civilmente, în contextul în care cel care a exercitat funcția de acuzare nu a putut face sau a omis să facă o astfel de analiză. ...