Decizia CCR nr. 589/2020Punctul 13
Punctul 13
13. Din această perspectivă, autorii obiecției de neconstituționalitate apreciază „surprinzător modul în care Parlamentul a adoptat Legea privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică“, deoarece „instituirea interdicției generale de înstrăinare a participațiilor statului la societăți sau companii înființate pe teritoriu național contravine unor reglementări speciale care instituie obligația statului prin autoritatea executivă, Guvernul României, de a proceda la aplicarea unor proceduri care au ca finalitate tocmai înstrăinarea unor participații la capitalul societăților sau companiilor listate sau în curs de listare la bursă“. Reglementarea adoptată de Parlament, supusă criticii de neconstituționalitate, este în contradicție cu cel puțin trei acte normative în vigoare: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Or, în niciunul dintre articolele Legii privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, Parlamentul nu a procedat la corelarea noii reglementări cu actele normative precitate, fapt care contravine dispozițiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. Constatând absența corelării, autorii sesizării susțin încălcarea normelor de tehnică legislativă, cu consecința nerespectării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, principiul legalității, deoarece norma generală care se instituie prin art. 1 din legea criticată nu este corelată cu dispozițiile legale, în vigoare, în materie de înstrăinare a dreptului de proprietate privată a statului. ...
Sursa oficială ↗