Decizia ÎCCJ nr. 25/2026 (HP)Punctul IV

IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 16. Instanța de trimitere a considerat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel: procesul se află în cursul soluționării în ultimă instanță; de lămurirea și interpretarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, depinde soluționarea recursului, întrucât se pune problema stabilirii caracterului obligatoriu al formulării contestației de către funcționarul public nemulțumit, respectiv dacă acesta poate sesiza instanța de judecată cu acțiune în anularea raportului de evaluare doar după parcurgerea procedurii prealabile, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004. Problema de drept este nouă, deoarece din verificările efectuate nu rezultă că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat printr-o altă hotărâre și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. De asemenea, s-a reținut că dificultatea interpretării și aplicării dispozițiilor în discuție rezultă din modalitatea în care este reglementată procedura contestării raportului de evaluare pentru toate cele trei categorii de funcționari publici cuprinse în anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019. ... ... B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării 17. Pe fondul chestiunii de drept, instanța de trimitere a avut în vedere dispozițiile art. 10, 20 și 27 din anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la funcționarii publici nemulțumiți de evaluarea comunicată și la procedura de contestare a rapoartelor de evaluare, apreciind că în situația înalților funcționari și a celor debutanți formularea contestației împotriva rezultatului evaluării este o procedură obligatorie și prealabilă sesizării instanței de contencios administrativ, neparcurgerea etapei contestației adresate conducătorului autorității sau instituției publice determinând inadmisibilitatea cererii adresate direct instanței. Instanța a apreciat că, și în situația funcționarilor publici cu funcții de execuție și de conducere, nemulțumiți de rezultatul evaluării, formularea contestației la conducătorul autorității sau instituției publice este obligatorie, în condițiile în care nu există nicio rațiune pentru care respectiva contestație să aibă caracter facultativ. Instanța de trimitere a opinat că aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul în care contestația formulată în cadrul procedurii de evaluare, la conducătorul instituției publice, reprezintă o procedură prealabilă obligatorie, anterioară sesizării instanței de contencios administrativ cu acțiunea în anularea raportului de evaluare, aceasta fiind echivalentă cu procedura plângerii prealabile. În acest caz, interpretarea este extensivă și ține cont de interpretarea legii în ansamblu. S-a mai avut în vedere faptul că în situația în care procedura contestației la conducătorul instituției publice nu este obligatorie, dispozițiile art. 20 alin. (5) din anexa nr. 6 a Codului administrativ trebuie interpretate în sensul că, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, este obligatorie parcurgerea procedurii plângerii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. ... ... ...