Decizia ÎCCJ nr. 426/2025 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 24.11.2025 · dosar 4.932/118/2023
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 38. Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 34^1 și ale art. 34^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, rezultă că prevederile art. 34^1 aplicabile polițiștilor sunt în egală măsură aplicabile și personalului militar în activitate, sintagmele ce necesită interpretare fiind „în mod corespunzător“ și „în măsura în care a beneficiat de drepturile respective“. ... 39. Ceea ce se impune a fi lămurit este dacă cele două sintagme instituie o dublă condiționare, și anume, pe de o parte, că normele se aplică „în mod corespunzător“ - adică doar pentru acele sporuri corespunzătoare fiecărei categorii (polițiști/militari), iar, pe de altă parte, că se aplică personalului „în măsura în care a beneficiat de drepturile respective“. ... 40. Analizând considerentele hotărârii primei instanțe, prin care s-a reținut că este evidentă intenția legiuitorului de a repara inechitatea generată de schimbarea statutului anumitor salariați ai MAI care, ca urmare a reorganizării structurii în care funcționează, au fost reîncadrați din polițiști în cadre militare, cu consecința reducerii drepturilor salariale de care beneficiaseră anterior, titularul sesizării a apreciat că intenția la care face referire prima instanță nu reiese din cuprinsul actului normativ. Mai mult, art. 34^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 reprezintă o excepție de la reglementările art. 34 alin. (1) din același act normativ. ... 41. Așadar, în opinia instanței de trimitere, intenția legiuitorului a fost de a deroga de la dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), cu prevederi specifice în funcție de fiecare categorie de personal, rezultând astfel mai multe ipoteze de reglementare, cuprinse în art. 34^1 și art. 34^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018. ... ...
Sursa oficială ↗