Decizia CCR nr. 459/2020Punctul 13

13. Referitor la susținerea autorului excepției în sensul că textul legal criticat este neconstituțional, întrucât folosește noțiunea de „stabilire“ a impozitelor, a taxelor sau a contribuțiilor de către contribuabil, și nu de către organul fiscal competent, și, prin urmare, este încălcat accesul liber la o activitate economică a contribuabilului, pentru că orice declarație a sa poate fi interpretată ca o acțiune de stabilire a unor obligații care poate atrage răspunderea sa penală, în condițiile în care stabilirea în concret a acelor obligații se face de către celălalt subiect al raportului juridic fiscal, Curtea a constatat că neconstituționalitatea textului criticat nu poate fi demonstrată printr-o interpretare pro causa a acestuia. Curtea a reținut astfel că autorul excepției, în mod intenționat, dă o interpretare subiectivă și confuză normei incriminatoare, fără a ține cont de interpretarea teleologică și sistematică a dispoziției legale criticate. În plus, în prezenta cauză, față de invocarea de către autor a unor dispoziții din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Curtea reține că dreptul organului fiscal de a stabili baza de impozitare și creanța fiscală aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impozitare (art. 106) ori stabilirea din oficiu de către acesta a creanțelor fiscale, ca urmare a nedepunerii declarației de impunere, printr-o decizie de impunere (art. 107) nu se confundă cu obligația contribuabilului de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale (art. 58), inclusiv obligația acestuia din urmă de a pune la dispoziție organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale (art. 64). ...