Decizia CCR nr. 459/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, autorul susține, în esență, că sintagma „stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor“ nu satisface necesitatea de claritate, precizie și previzibilitate, în dezacord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind în flagrantă lipsă de corelare cu dispozițiile art. 106 și art. 107 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, câtă vreme singura autoritate competentă material să stabilească creanțe fiscale este organul fiscal, acesta nefiind un atribut al contribuabilului. Cât privește dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, susține că, raportând aceste prevederi la dispozițiile Codului penal, referitoare la instituția tentativei, conduita incriminată este susceptibilă de a primi interpretări diferite prin hotărârile instanțelor de judecată, sub aspectul încadrării juridice, în condițiile în care forma tentată a modalității de consumare a infracțiunii prevăzute la art. 8 alin. (1) din lege se identifică întotdeauna cu forma tentată a infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din lege, cu toate că forma tentată a acestei din urmă infracțiuni nu este incriminată și, prin urmare, nici pedepsită. Referitor la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, arată că dispozițiile în vigoare ale acestui articol reglementează doar o cauză de reducere a pedepsei, în timp ce forma inițială a prevederilor criticate reglementa atât cauze de nepedepsire, cât și cauze de reducere a pedepsei. Face precizarea că forma inițială a textului de lege criticat continuă să fie aplicabilă pentru faptele săvârșite în timpul în care a fost în vigoare, în temeiul art. 5 din Codul penal. În continuare arată că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma inițială, anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 255/2013, aveau un conținut asemănător cu dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1969, iar, prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 74^1 din Codul penal sunt neconstituționale. În aceste condiții, apreciază că și în prezenta cauză rămân aplicabile considerentele deciziei precitate, prin care Curtea a reținut că „[…] legiuitorul nu a dispus nimic cu privire la situația tentativei în cazul infracțiunilor de prejudiciu ce intră sub incidența dispozițiilor art. 74^1 din Codul penal. Aceasta conduce la o situație inechitabilă în care un inculpat cercetat pentru o tentativă la infracțiunea de înșelăciune să primească aceeași pedeapsă ca și un inculpat cercetat pentru aceeași infracțiune consumată, dar care a acoperit prejudiciul cauzat în condițiile art. 74^1 alin. 1 din Codul penal. [...]“. Așadar, susține că, în situația în care nu există un prejudiciu - ipoteză în care se află autorul, care a săvârșit infracțiunea reglementată în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma tentată - nu este posibilă aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din același act normativ, contrar dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, dreptul la un proces echitabil și unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. ...