Decizia ÎCCJ nr. 416/2025 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 24.11.2025 · dosar 6.608/315/2024
Punctul IV
IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii + Dosarul nr. 6.608/315/2024 (Sesizarea nr. 1.237/1/2025) 25. Prin Încheierea de ședință din 17 aprilie 2025, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: a) cauza are ca obiect contestație la executare și se află în curs de judecată, în faza procesuală a apelului, în ultimă instanță, pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă; ... b) de chestiunile de drept în discuție depinde soluționarea pe fond a cauzei, tribunalul prezentând, pe scurt, în argumentarea îndeplinirii acestei condiții, cererile și apărările părților din dosar; ... c) problemele în discuție reprezintă chestiuni dificile de drept, conform argumentelor redate în continuare. Referitor la chestiunea de drept ce vizează invocarea prescripției dreptului de a obține executarea silită, instanța de trimitere a arătat că dificultatea acesteia rezidă în corelarea dispozițiilor ce reglementează prescripția dreptului de a obține executarea silită din cuprinsul art. 706-711 din Codul de procedură civilă cu cele ce reglementează dreptul comun al prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, cuprinse în art. 2.500-2.544 din Codul civil. Prevederile art. 711 din Codul de procedură civilă trimit în completare la dispozițiile privitoare la prescripția extinctivă din Codul civil, iar Codul de procedură civilă nu prevede reguli în materia invocării prescripției dreptului de a obține executarea silită, fiind necesară completarea în această materie. Referitor la chestiunea de drept ce vizează aptitudinea unui act de executare îndeplinit în cursul executării silite de a întrerupe cursul prescripției, conform art. 709 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, se notează că menționarea generică a noțiunii de „act de executare“ determină asocierea sau asimilarea cu toate actele executorului judecătoresc, astfel cum acestea sunt indicate de art. 656 din același cod; ... d) chestiunile de drept în discuție sunt noi și nu au făcut obiectul unei dezlegări în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, se arată că noutatea chestiunii de drept poate să rezide și în faptul că problema de drept nu a mai fost dedusă anterior judecății sau în cazul unei perspective juridice noi sub care este privită o chestiune de drept într-o cauză dedusă judecății și care necesită a fi lămurită. ... ... + Dosarul nr. 6.607/315/2024 (Sesizarea nr. 1.238/1/2025) 26. Prin Încheierea de ședință din 17 aprilie 2025, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivarea în acest sens fiind similară cu cea din cadrul Dosarului nr. 6.608/315/2024 (Sesizarea nr. 1.237/1/2025). ... ...
Sursa oficială ↗