Decizia ÎCCJ nr. 428/2025 (HP)Punctul VII

VII. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție 48. Ministerul Public a apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării întrucât nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât în ceea ce privește absența unei dezlegări anterioare date cu titlu obligatoriu de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și condiția referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile. ... 49. S-a susținut că instanța supremă, prin Decizia nr. 17 din 17 martie 2021, a fost deja învestită cu o întrebare esențial identică, referitoare la posibilitatea instanței de a înlătura aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 40 alin. (1) din Codul penal atunci când aceasta ar conduce la o pedeapsă rezultantă mai mare decât executarea succesivă a pedepselor, context în care sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă pe motiv că dispozițiile legale incidente sunt clare, nu ridică îndoieli rezonabile, iar întrebarea urmărea doar confirmarea soluției anticipate de instanța de trimitere. S-a subliniat că aceeași premisă - concurs între infracțiuni comise sub imperiul vechiului și noului Cod penal, cu atingerea maximului general - se regăsește și în cauza actuală, singura diferență fiind faza procesuală, chiar dacă sesizarea de acum invocă suplimentar principii și dispoziții constituționale și convenționale. ... 50. În plus, s-a arătat că obligativitatea aplicării art. 10 din Legea nr. 187/2012, cu consecința supunerii concursului de infracțiuni regulilor de sancționare prevăzute de noul Cod penal, atunci când pluralitatea este alcătuită din fapte comise sub ambele coduri, a fost deja stabilită prin Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și consolidată prin Decizia nr. 12 din 25 aprilie 2017, aceste dezlegări având aplicabilitate generală, inclusiv în ipoteza existenței unor hotărâri definitive succesive, indiferent de momentul constatării concursului sau de modalitatea executării pedepsei. Aceeași interpretare a fost confirmată de Curtea Constituțională printr-o jurisprudență constantă (14 decizii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate), care a considerat clare și obligatorii dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 39 și art. 40 din Codul penal. În aceste condiții, s-a reținut că prezenta sesizare nu vizează interpretarea in abstracto a normei, ci modul concret de aplicare a acesteia într-o cauză particulară, în care, prin aplicarea regulilor noi, condamnatul ar ajunge să execute o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea stabilită sub legea veche - problemă ce ține de analiza eventualei aplicări retroactive a unui tratament sancționator mai sever și de compatibilitatea acestuia cu art. 7 CEDO, atribuție ce revine exclusiv instanței de fond. ... ...