Decizia CCR nr. 314/2020Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.06.2020 · dosar 6.808/180/2016
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, prin care termenul prescripției speciale a răspunderii penale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din Codul penal, a fost majorat de la o dată și jumătate la dublul termenului prevăzut la art. 154 din Codul penal, încalcă principiul neretroactivității legii, făcând ca legea procesual penală nouă să fie aplicabilă unei situații de fapt existente anterior intrării sale în vigoare și încălcând, în acest fel, principiul tempus regit actum. Se arată că prescripția răspunderii penale este o instituție atât de drept material, cât și de drept procesual și că acest din urmă aspect implică aplicarea legii procesuale penale numai pentru viitor, și niciodată extraactiv, unor raporturi juridice de drept penal născute în trecut sau unor acte procesual penale efectuate în trecut, acte juridice care nu mai pot fi desfăcute prin legea nouă, întrucât își păstrează valabilitatea originară și toate efectele legale. Se arată că, pentru aceste motive, dispozițiile art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 încalcă regulile fundamentele de drept privind aplicarea în timp a legii procesual penale și principiul legalității procesului penal, conferind, la momentul conflictului de legi în timp, un caracter inaccesibil și imprevizibil normei procesual penale vechi. Or, se susține că dispozițiile legale care încalcă dreptul la libertate și la siguranță trebuie să fie accesibile și previzibile. Se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, aplicarea legii penale mai favorabile ar avea ca efect îngreunarea situației inculpatului, din perspectiva incidenței instituției prescripției speciale. Se face trimitere atât la jurisprudența Curții Constituționale și la cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și la doctrina referitoare la standardele de calitate a legii, arătându-se că, pentru motivele mai sus invocate, prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal, prin raportare la dispozițiile art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. ...
Sursa oficială ↗