Sari la conținut

Decizia CCR nr. 299/2021Punctul 5

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.05.2021
Dosarul
9.675/301/2018

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că „aplicarea retroactivă a prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pentru o prescripție începută anterior la data de 15 martie 2001, exclusiv în defavoarea contestatoarei și combinarea cu normele de drept penal substanțial privind calculul termenului de prescripție din Codul penal“ contravin dispozițiilor constituționale invocate. Se arată că, în ceea ce privește instituția prescripției, „este interzis ca în aplicarea legii penale mai favorabile să se aleagă termenele de prescripție dintr-o lege, prescripția specială dintr-o altă lege și dispozițiile referitoare la întreruperea prescripției dintr-o altă lege. Cum prescripția este o instituție de drept penal substanțial unitară, acesteia îi sunt aplicabile prevederile constituționale și legale referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile în integralitate, adică pentru toate normele cuprinse în textele referitoare la prescripția răspunderii penale ori la prescripția executării pedepsei, în mod global și nu pe instituții autonome. Cu atât mai mult, este interzisă aplicarea ori alegerea legii penale mai severe în defavoarea petentei din legi penale succesive, într-un mecanism de aplicare a legii penale mai favorabile reglementat de art. 6 din Codul penal.“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie