Decizia CCR nr. 281/2020Punctul 6

6. Autorul arată că, deși s-a urmărit restabilirea unui echilibru, nu se analizează obiectiv situația fiecărei persoane vizate. Scopul legii nu este protejarea unei categorii defavorizate (cum ar fi, spre exemplu, debitorii aflați în dificultate), ci protejarea unei anumite categorii de debitori care au contractat împrumuturi de la bănci. Așadar, nu are relevanță situația persoanei, ci alte elemente, aleatorii și exterioare, care nu țin de conduita persoanei vizate. Prin urmare, scopul legii, așa cum s-a enunțat în expunerea de motive și cum reiese din cuprinsul acesteia, este neconstituțional. Dacă se acceptă că scopul legii este unul de protecție a debitorilor aflați în imposibilitate de plată, criteriile de diferențiere între aceștia nu se referă la posibilitatea de plată și sold, ci la elemente irelevante, respectiv la valoarea inițială a creditului și la modalitatea de garantare a acelui credit. Efectele unui credit se pot manifesta identic, și totuși, legea acordă dreptul dării în plată numai unei categorii de cetățeni, instituind astfel un privilegiu. Privilegiul reiese și din compararea unui debitor obișnuit cu un debitor care a obținut un credit ipotecar. Prin ipoteză, indiferent de valoarea soldului sau de posibilitatea de plată, creditele garantate au o valoare mai mare a soldului și totuși debitorul obișnuit va plăti cu toate bunurile și veniturile prezente și viitoare întregul sold, în timp ce debitorul căruia i se aplică legea dării în plată beneficiază de privilegiul de a stinge întreaga datorie prin darea în plată. ...