Decizia CCR nr. 245/2020Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, procurorul, autor al acesteia, susține, în esență, că textul de lege criticat încalcă principiile constituționale privind valorile statului de drept, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, precum și rolul Ministerului Public, în măsura în care se interpretează în sensul că, în cazul infracțiunilor progresive, împrejurările noi nu pot conduce la revizuirea hotărârii definitive de condamnare sub aspectul schimbării încadrării juridice raportat la rezultatul final al faptei produs ulterior rămânerii definitive a respectivei hotărâri. Consideră că, drept urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 17 ianuarie 2017, se poate formula cerere de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală și în defavoarea persoanei condamnate. Arată că, în jurisprudență și în doctrină, s-a apreciat că dispozițiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală consacră menținerea sistemului revizuirii totale cu privire la motivul prevăzut la alin. (1) lit. a) din același articol, aceasta însemnând că faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei trebuie să conducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. În acest sens, în aplicarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968, instanțele au reținut că, în cazul unei condamnări, cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi trebuie să urmărească achitarea condamnatului, iar nu menținerea condamnării cu modificarea încadrării juridice (Decizia nr. 853/2002 a Curții Supreme de Justiție - Secția penală). Autorul excepției apreciază că o astfel de interpretare adaugă la textul de lege criticat condiții suplimentare, având în vedere faptul că dispozițiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală se referă la netemeinicie, fără a condiționa ca aceasta să fie totală. Consideră că netemeinicia hotărârii este o noțiune care implică și netemeinicia încadrării juridice reținute. Astfel, dacă prima instanță pronunță condamnarea inculpatului pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor, iar în timpul judecării apelului intervine decesul persoanei vătămate, instanța de apel desființează hotărârea pronunțată, pentru motivul că aceasta este netemeinică. Apreciază că, atât timp cât poate fi revizuită o hotărâre definitivă de achitare, cu atât mai mult poate fi revizuită o hotărâre definitivă de condamnare în sensul schimbării încadrării juridice a faptei și al majorării pedepsei. Arată că „infracțiunile progresive sunt definite în doctrină ca fiind acele infracțiuni al căror element material se amplifică treptat, fie ca urmare a unor procese interne autonome, fie prin adăugarea altor acte materiale, amplificarea având loc fără intervenția autorului“. Existența infracțiunii progresive este recunoscută de noul Cod penal, care stabilește reguli speciale cu privire la aceasta referitor la instituția prescripției răspunderii penale. Această formă a unității legale de infracțiune se întâlnește în principal la infracțiunile contra vieții, integrității corporale și sănătății. În cazul acestor infracțiuni există posibilitatea ca, după pronunțarea unei hotărâri definitive, să survină o urmare care, generată de aceeași acțiune sau inacțiune, atribuie faptei o încadrare juridică mai gravă, influențând în același timp și drepturile părții civile. Astfel, decesul victimei conduce la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de lovire sau alte violențe în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă, din tentativă de omor în omor. Procurorul, în calitate de autor al excepției, consideră că în asemenea situații survenite după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare care a avut ca obiect infracțiunea mai puțin gravă ar trebui să fie incident cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală referitor la descoperirea de fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei. Interpretarea dată dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală - potrivit căreia împrejurările noi trebuie să conducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere - conduce însă la imposibilitatea revizuirii hotărârii de condamnare cu scopul de a obține doar o schimbare de încadrare juridică a faptei. Susține că, în condițiile în care Codul de procedură penală nu prevede niciun alt remediu eficient pentru situația menționată, interpretarea criticată duce la încălcarea liberului acces la justiție și a dreptului la viață și la integritatea fizică și psihică, consacrate de prevederile art. 21 alin. (2) și ale art. 22 alin. (1) din Constituție. Totodată, apreciază că o astfel de interpretare aduce atingere și prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 131 din Legea fundamentală, întrucât nu asigură un just echilibru între principiul autorității de lucru judecat și interesul general al societății referitor la tragerea la răspundere penală a autorilor infracțiunilor, interes ce impune ca, atunci când există împrejurări ce dovedesc netemeinicia hotărârii definitive de condamnare sub aspectul încadrării juridice a unei fapte cu rezultat progresiv, procurorul și partea civilă să poată obține revizuirea hotărârii definitive și condamnarea autorului faptei pentru rezultatul final produs de aceasta, rezultat ce reiese din împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei. Invocă, în acest sens, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 894 din 5 decembrie 2006, nr. 983 din 8 iulie 2010, nr. 511 din 12 decembrie 2013, nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 51, și nr. 336 din 30 aprilie 2015. ...