Decizia CCR nr. 245/2020Punctul 7

7. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că susținerile autorului excepției vizează, în realitate, o lipsă de reglementare a infracțiunii progresive. Arată că situația din prezenta cauză este inedită prin raportare la împrejurarea că rezultatul final al faptei s-a produs după o perioadă destul de lungă de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În mod obișnuit, rezultatul încetează să se amplifice până la terminarea urmăririi penale sau, in extremis, înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare. Consideră că nu există discriminare între părțile civile care nu pot ataca o hotărâre de condamnare în cazul amplificării rezultatului acțiunii inculpatului ulterior rămânerii definitive a acelei hotărâri și părțile civile care pot ataca o hotărâre de încetare a procesului penal sau de achitare în aceeași situație, astfel cum susține procurorul, autor al excepției. Arată că, potrivit prevederilor art. 27 alin. (6) din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. Menționează că dispozițiile art. 453 din Codul de procedură penală stabilesc cazurile de revizuire numai cu privire la latura penală, latura civilă a hotărârii judecătorești putând fi revizuită numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă. Instanța de judecată subliniază, de altfel, că întreaga cerere de revizuire, inclusiv cererea de sesizare a Curții Constituționale, se întemeiază pe interpretarea în mod eronat a sintagmei „fapte sau împrejurări noi“, înțeleasă ca desemnând fapte sau împrejurări survenite ulterior soluționării definitive a cauzei. ...