Decizia CCR nr. 213/2020Punctul 6

6. Judecătoria Șimleu Silvaniei - Secția mixtă apreciază că prevederile criticate nu încalcă Legea fundamentală. Reține, în acest sens, că inclusiv instanța de contencios constituțional, în jurisprudența citată de autor, și instanța de la Strasbourg au evidențiat caracterul diferit, atât prin prisma conținutului, cât și a intensității și efectelor celor două măsuri. Pe de altă parte, arată că norma de drept constituțional cuprinsă în art. 23 alin. (5) face referire la arestarea preventivă, prin prisma duratei maxime a acesteia, iar nu la altă măsură preventivă mai ușoară. Reține că în cazul arestării preventive operează o privare totală de libertate, iar în cazul arestului la domiciliu, doar o restrângere a dreptului la liberă circulație consacrat în art. 25 alin. (1) din Constituție. Faptul că legiuitorul, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, a modificat textul declarat neconstituțional în sensul scăderii din durata maximă a arestării preventive ce se poate lua în cursul urmăririi penale a duratei măsurii arestului la domiciliu, nu constituie temei pentru a constata caracterul neconstituțional al interpretării prevederilor contestate în alt sens, contrar celui al deducerii din durata arestării preventive a duratei măsurii arestului la domiciliu și invers. Subliniază că paragrafele 20 și 28 din Decizia Curții Constituționale nr. 740 din 3 noiembrie 2015, invocate de autor, au în vedere o altă stare de fapt și o situație premisă distinctă de cea prezentată în cauză. În decizia precitată s-a cenzurat de către instanța de control constituțional excluderea din durata maximă a arestării preventive luate în cursul urmăririi penale a duratei măsurii arestului la domiciliu prin prisma similarității celor două măsuri preventive raportat la gradul de restrângere a exercițiului la liberă circulație și a duratei măsurilor, prin comparație cu măsura controlului judiciar. ...