Decizia CCR nr. 203/2020Punctul 31

31. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate au ca efect crearea unei imunități de răspundere disciplinară și astfel este cenzurat dreptul angajatorului conferit prin art. 45 și art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție de a-și exercita atributele prevăzute de Codul muncii, Curtea reține că interdicția legală de concediere prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 nu privește și angajarea în sine a răspunderii disciplinare a salariatului/salariatei, ci se limitează la concediere, ceea ce în cazul angajării răspunderii disciplinare a salariatului/salariatei implică interdicția de aplicare a sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, nu însă și interdicția de aplicare a unei alte sancțiuni disciplinare. Așadar, dispoziția legală criticată interzice angajatorului să dispună doar încetarea raporturilor de muncă, nu și sancționarea disciplinară a salariatei/salariatului. Ipoteza normativă a textului criticat nu pune în discuție libertatea economică și nu vizează crearea unui impediment cu privire la libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, ci instituie interdicția temporară de încetare a raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserție, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010. Prin urmare, dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate amână concedierea pentru intervalul cât durează situația la care se referă, în scopul protecției salariatului/salariatei aflat/aflate în perioada de plată a stimulentului de inserție. ...