Decizia CCR nr. 203/2020Punctul 8
Punctul 8
8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se arată că salariatul beneficiar al stimulentului de inserție se află într-o situație juridică diferită față de restul salariaților, iar măsura este una de protecție socială. Cât privește susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate creează o inegalitate între două categorii de angajatori, aceasta este nefondată, întrucât situația juridică a angajatorului aflat în reorganizare judiciară sau faliment este diferită de cea a angajatorului cu probleme financiare. Referitor la invocarea art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, se arată că motivarea acestei critici ține de prevederile constituționale ale art. 16. Cu privire la critica raportată la art. 45 și art. 135 din Constituție, respectiv că nu se pot concedia salariații aflați în plata stimulentului de inserție, se arată că norma criticată nu exonerează angajatul de răspundere disciplinară, acesta poate fi sancționat, dar nu i se poate aplica sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă. În acest sens, se menționează Decizia nr. 597 din 27 septembrie 2018. ...
Sursa oficială ↗