Decizia ÎCCJ nr. 353/2025 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor
25. În Dosarul nr. 2.707/1/2024, Curtea de Apel Oradea a reținut că reclamanții au învestit instanța cu mai multe capete de cerere întemeiate pe prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 și ale Legii nr. 448/2006. ...
26. Constatând că obiectul prezentei cauze îl reprezintă stabilirea unor drepturi salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, iar de modalitatea de interpretare a chestiunilor de drept ce urmează a fi menționate depinde soluționarea litigiului, s-a reținut ca admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție doar pentru acele petite pentru a căror rezolvare este necesară o dezlegare vizând probleme de drept asupra cărora instanța supremă nu s-a mai pronunțat și nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ...
27. În Dosarul nr. 2.977/1/2024, Tribunalul Maramureș a constatat faptul că persoanele reprezentate în cauză de către Sindicatul Județean al Asistenților Personali (...) fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind angajați în calitate de asistenți personali ai unor persoane cu dizabilități. ...
28. Drepturile care fac obiectul prezentului litigiu sunt drepturi de natură salarială, acestea fiind stabilite potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, iar achitarea acestora este realizată din fonduri publice. ...
29. La data la care a fost reținută spre soluționare prezenta cerere, ca urmare a verificărilor efectuate, nu a fost identificată practică judiciară care să interpreteze problema de drept, raportat la prevederile legale anterior menționate. ...
30. În Dosarul nr. 323/1/2025, analizând îndeplinirea cumulativă în cauză a condițiilor prevăzute de art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că obiectul învestirii instanței este reprezentat de solicitarea recalculării indemnizației pentru concediul de odihnă pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și în continuare, cu luarea în calcul (și) a sporului pentru condiții de muncă periculoase/vătămătoare pentru perioada începând cu luna martie 2022 și până în luna ianuarie 2023, respectiv de plată a diferențelor astfel rezultate. ...
31. În consecință, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
32. Totodată, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție poate fi dispusă atât de un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță, cât și de un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în calea de atac, iar existența elementului de noutate al problemei de drept nu mai reprezintă o condiție de admisibilitate. ...
33. Referitor la condiția ca sesizarea să privească o chestiune de drept, față de obiectul cererii de sesizare a instanței supreme, ținând cont că, în concret, se solicită ca instanța supremă să lămurească interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. d) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru, respectiv art. 150 din Codul muncii, cu privire la împrejurarea dacă la stabilirea drepturilor bănești cuvenite asistenților personali pentru perioada concediului de odihnă trebuie avut în vedere sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, în condițiile în care, deși nereglementat legal pentru categoria asistenților personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă și efectiv acordat în perioada de activitate, s-a apreciat că și această condiție este îndeplinită. ...
34. Totodată, chestiunea de drept supusă dezbaterii este, în opinia instanței de trimitere, una calificată, reală, veritabilă, ce prezintă un grad de dificultate suficient de ridicat, necesitând cu pregnanță a fi lămurită prin intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării ei de principiu și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. ...
35. Astfel, normele juridice aplicabile pot fi interpretate într-o manieră divergentă, posibilitate care a dat naștere deja unei practici judiciare neunitare la nivelul Curții de Apel Ploiești, de natură să justifice intervenția instanței supreme. ...
36. De dezlegarea acestei probleme de drept depinde soluționarea cauzei, având în vedere că în cauză diferendul constă în aceea de a se statornici dacă, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite asistenților personali pentru perioada concediului de odihnă, trebuie avut în vedere sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, în condițiile în care, deși nereglementat legal pentru categoria asistenților personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă și efectiv acordat în perioada de activitate. ...
37. De asemenea, se constată că, asupra chestiunii de drept (propriu-zise), de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat, aceasta nu face obiectul unei sesizări în acest sens și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ...
38. Este adevărat că prin Decizia nr. 23/2023 s-a stabilit că asistentul personal nu beneficiază de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, însă, în cauza de față, elementul suplimentar diferențiator ce atrage necesitatea sesizării instanței supreme constă în recunoașterea acestui spor de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă, acest spor fiind și acordat efectiv în perioada de activitate, acesta fiind, de altfel, motivul adăugării, în acest context, a dispozițiilor art. 150 din Codul muncii, temei de drept menționat și în cererea de chemare în judecată. ...
39. În concluzie, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... ...
Sursa oficială ↗