Decizia CCR nr. 155/2020Punctul 8

8. O altă critică de neconstituționalitate extrinsecă vizează încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, deoarece legea criticată a fost adoptată în lipsa unei motivări reale a necesității intervenției legiuitorului, fără o fundamentare efectivă a modificărilor pe care le reglementează, cu încălcarea obligației legale de motivare a proiectelor de acte normative și de prezentare a impactului pe care îl va genera la nivel socioeconomic, bugetar sau juridic (obligații instituite expres de art. 30-32 din Legea nr. 24/2000), aceasta în contextul în care este evident că lipsirea timp de 9 luni de zile (termen stabilit practic arbitrar, fără nicio fundamentare a impactului pe care îl va produce în practică) a instituțiilor de credit, care sunt infrastructuri critice naționale, și a instituțiilor financiare nebancare de veniturile aferente ratelor pentru creditele acordate va avea un impact deosebit de ridicat asupra lichidității și solvabilității acestora. Deși, din punct de vedere formal, fișa proiectului de lege cuprinde expunerea de motive semnată de inițiatorii proiectului, lectura acesteia relevă insuficienta argumentare, iar propunerea nu oferă soluții legislative concrete de natură să rezolve problemele declarate în expunerea de motive. Totodată, lipsa motivării rezultă și din inexistența unei consultări prealabile cu entitățile al căror patrimoniu este în mod evident afectat prin măsurile impuse de lege. Această lacună a fost corect semnalată și prin avizul dat de Consiliul Legislativ cu privire la proiectul de lege. Se mai susține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, din perspectiva clarității și predictibilității legii, deoarece propunerea legislativă nu este însoțită și de un studiu de impact, astfel cum prevăd în mod obligatoriu dispozițiile exprese ale Legii nr. 24/2000, la art. 6 alin. (3) , art. 7, art. 20, art. 30-33. Se invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 139 din 13 martie 2019. Se arată că expunerea de motive indică doar premisa care ar fi făcut necesară adoptarea reglementării, fără a arăta care sunt, în concret, condițiile care ar trebui îndeplinite pentru a se considera că debitorii sunt afectați de aceste măsuri, fiindu-le deci aplicabilă legea, care sunt consecințele acestor măsuri în raporturile debitorilor potențial afectați cu creditorii sau care este modalitatea în care soluțiile propuse prin legea analizată ar putea atenua aceste consecințe sau de ce ar fi necesare aceste măsuri nediferențiat, la simpla cerere a debitorilor, indiferent dacă sunt sau nu afectați de măsurile enumerate. Totodată, legea criticată face abstracție nu doar de reglementările mai vechi - fie cele speciale, care oferă soluții în ipoteza vizată, și anume imposibilitatea debitorilor din contractele de credit de ași îndeplini obligațiile asumate (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016), fie cele generale (Codul civil), care reglementează astfel de situații -, dar chiar și de reglementarea recentă, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020. Astfel, reglementarea adusă prin legea criticată este inutilă și face în mod nepermis și nelegal abstracție de ansamblul reglementărilor de lege lata. În consecință, având în vedere ampla reglementare a soluțiilor care pot fi aplicate în astfel de situații prin legea specială, legea criticată nu respectă normele de tehnică legislativă care impun motivarea necesității soluțiilor oferite de noul act normativ, neexistând o fundamentare reală a inițiativei legislative, deoarece din expunerea de motive și din amendamentele aduse ulterior formei inițiale a legii nu reiese în vreun fel care este rațiunea pentru care s-au adoptat măsurile propuse în contextul legislației existente, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție și normele de tehnică legislativă de la art. 6 alin. (1) și (2) , art. 20, art. 30 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. ...