Decizia CCR nr. 99/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, criticile autorului excepției privesc, în esență, lipsa de claritate și de previzibilitate a sintagmei „gravitatea acuzației“ în funcție de care se analizează proporționalitatea unei măsuri preventive privative de libertate și pe care o consideră ca fiind lipsită de obiectivitate. Susține că analiza proporționalității unei măsuri preventive privative de libertate prin raportare exclusiv la „gravitatea acuzației“, iar nu prin raportare la situațiile descrise în art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, încalcă prezumția de nevinovăție și dreptul la libertate al persoanei vizate de luarea acestei măsuri. Cu privire la art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, arată că sintagmele „starea de pericol“ și „ordinea publică“ sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. În opinia autorului, sintagma „starea de pericol“ este necesar să exprime o stare de pericol concret și efectiv. Or, atât timp cât adverbele „concret“ și „efectiv“, ce trebuiau să califice substanța pericolului, lipsesc din conținutul sintagmei, această stare de pericol a ajuns să fie privită în practica judiciară ca fiind una eventuală, cu încălcarea supremației legii. Totodată, susține că sintagma „ordinea publică“ este lipsită de claritate și de previzibilitate pentru cetățeanul mediu, aceasta nefiind definită de legiuitor. ...