Decizia ÎCCJ nr. 383/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
10. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 1.622/105/2023 la data de 7 aprilie 2023 reclamantul A.D. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei din 23 februarie 2023 și obligarea pârâtei la revizuirea indemnizației lunare reparatorii, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 341/2004, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare de 0,6 asupra salariului mediu brut prevăzut de lege pentru anul 2023, cu consecința plății diferenței dintre pensia stabilită prin decizia contestată și cea cuvenită în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2023 și data pronunțării hotărârii. ...
11. În motivare, reclamantul a susținut că a beneficiat de o indemnizație lunară reparatorie de 1.102 lei, adăugată la pensia pentru limită de vârstă, începând cu 22 octombrie 2014, în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, în virtutea calității de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite. ...
12. În continuare a arătat că bugetul asigurărilor sociale de stat a fost aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 nr. 369/2022 (Legea nr. 369/2022), stabilindu-se că, pentru anul 2023, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 6.789 lei. ...
13. În acest context a subliniat că pârâta avea obligația de a opera din oficiu modificările impuse pentru stabilirea, prin recalculare, a indemnizației adăugate la pensia pentru limită de vârstă în cuantum de 4.073,40 lei, aferentă salariului mediu brut lunar stabilit prin Legea nr. 369/2022 la 6.789 lei. ...
14. Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. ...
15. În apărare, a susținut că indemnizația cuvenită reclamantului în anul 2015 este cea de care a beneficiat acesta în luna decembrie 2014, care era stabilită în funcție de salariul mediu brut, iar nu în funcție de câștigul mediu brut. ... ...
Sursa oficială ↗